REGULAMENT
Arkadia ShortFest 2017


Art. 1 Definirea evenimentului, data și locul

Art. 2 Secțiunile festivalului

Art. 3 Termeni și condiții pentru secțiunea de scurtmetraj profesionist

Art. 4 Termeni și condiții pentru secțiunea de scurtmetraj studențesc

Art. 5 Termeni și modalități de înscriere

Art. 6 Filmele selecționate

Art. 7 Dispoziții finale

 

Art. 1 Definirea evenimentului, data și locul

Arkadia ShortFest este un festival de film de scurt metraj, aflat anul acesta la a treia ediție, care își propune să se desfășoare anual, în orașul Băicoi, județul Prahova, în luna septembrie. Anul acesta, festivalul va avea loc intre 1-3 septembrie.

//[cuprins]

Art. 2 Secțiunile festivalului

Festivalul Arkadia ShortFest își propune să realizeze trei zile de proiecții de film, workshop-uri și expoziții de artă. Această ediție a festivalului are două secțiuni, ambele cu deschidere internațională:

  1. film de scurtmetraj profesionist ficțiune/documentar/animație
  2. scurtmetraj studențesc de ficțiune

//[cuprins]

Art. 3 Termeni și condiții pentru secțiunea de scurtmetraj profesionist

  1. Secțiunea de scurtmetraj profesionist este o secțiune necompetițională. Această secțiune este internațională, fiind deschisă pentru realizatori din întreaga lume.
  2. Scurtmetrajele pot fi încadrate în oricare din categoriile: ficțiune, documentar, animație, mixed-media.
  3. Filmul poate fi înscris de regizorul, producătorul sau co-producătorul acestuia, care declară pe proprie răspundere că deține drepturile de difuzare pentru filmul înscris.
  4. Un regizor sau producător poate aplica cu mai multe filme.
  5. Durata maximă acceptată pentru filmele din această categorie este de 45 de minute.
  6. Filmele înscrise trebuie să fie produse după 1 ianuarie 2014.
  7. Realizatorii trebuie să poată pune la dispoziția organizatorilor lista de dialoguri în limba engleză. franceză pentru filmele care nu sunt vorbite în limba romȃnă.
  8. Filmele trimise spre selecție la edițiile precedente nu sunt eligibile.

//[cuprins]

Art. 4 Termeni și condiții pentru secțiunea de scurtmetraj studențesc

  1. Secțiunea de scurtmetraj ficțiune este o secțiune competițională. Asociația Culturală Arkadia va oferi filmului cȃștigător un trofeu, realizat de un artist contemporan si un premiu oferit de unul din sponsorii evenimentului. Desemnarea cȃștigătorului va fi făcută prin votul publicului.
  2. Este considerat film studențesc, orice film produs în cadrul procesului de învățămȃnt sau pe durata unor studii de specialitate.
  3. Sunt luate în considerare spre selectie doar scurtmetrajele de ficțiune.
  4. Această secțiune este internatională, fiind deschisă pentru realizatori din întreaga lume.
  5. Filmul poate fi înscris de regizorul, producătorul acestuia sau școala de film în cadrul căreia a fost realizat. Persoana care înscrie filmul trebuie să declare pe proprie răspundere că deține drepturile de difuzare pentru filmul înscris.
  6. Un regizor, un producător sau o instituție de învățămȃnt poate aplica cu mai multe filme.
  7. Durata maximă acceptată pentru filmele din această categorie este de 30 de minute.
  8. Filmele înscrise trebuie să fie produse după 1 ianuarie 2014.
  9. Realizatorii trebuie să poată pune la dispoziția organizatorilor lista de dialoguri în limba engleză pentru filmele care nu sunt vorbite în limba romȃnă.
  10. Filmele trimise spre selecție la edițiile precedente nu sunt eligibile.

//[cuprins]

Art. 5 Termeni și modalități de înscriere:

Perioada de înscriere începe pe 10 aprilie 2017 şi se încheie pe 1 iulie 2017, data poștei. Înscrierile după data limită nu vor fi luate în considerare.

În vederea selecției realizatorii trebuie să:

  1. Downloadeze formularul de înscriere disponibil online pe site-ul www.arkadiashortfest.ro

    >DESCARCĂ FORMULARUL<

  2. Să completeze formularul cu datele filmului și să îl semneze.
  3. Filmul poate fi trimis spre selecție prin poștă la adresa: Asociatia Culturala Arkadia, Str. George Cosbuc, Nr. 11, RO 105200 Băicoi, Prahova, Romania, într-un plic alături de formularul cu datele filmului completat, lista de dialoguri în limba originală și în limba engleză. Pe plic trebuie scris: PENTRU SELECȚIE ARKADIA SHORTFEST 2017 și FĂRĂ VALOARE COMERCIALĂ. DOAR CU SCOP CULTURAL // NO COMMERCIAL VALUE. FOR CULTURAL PURPOSES ONLY

Sau prin intermediul unui e-mail pe adresa office@arkadiashortfest.ro, care să conțină formularul completat, lista de dialoguri în original și în limba engleză și un link unde poate fi văzut sau descărcat filmul (vimeo, wetransfer, ftp etc.), precum și parola de acces, cu titlu [TITLUL FILMULUI] pentru selecție Arkadia Shorts Fest 2017”.

Nu se percepe taxa de înscriere.

//[cuprins]

Art. 6 Filmele selecționate:

  1. Filmele selectate vor fi anunțate prin e-mail către înscriși și pe pagina festivalului, începȃnd cu data de 20 iulie 2017.
  2. Filmele selecționate trebuie să pună la dispoziția organizatorilor materiale adiționale despre filmele lor pentru comunicatele de presă, precum şi copiile de proiecție ale filmelor.
  3. Un film selectat poate fi retras din competiție, dar nu și din programul festivalului, doar la cererea justificată a producătorului.
  4. În cazul filmelor selecționate, participanții vor trimite copiile de proiecție într-unul dintre urmatoarele formate digitale: HD file, QuickTime sau MP4. Fișierele digitale vor trebui să respecte cerințele tehnice specificate de festival şi pot fi încarcate pe ftp sau trimise prin transfer electronic.
  5. Termenul limită pentru livrarea copiilor de proiecţie este 1 august 2017.

Art. 7 Dispoziții finale:

  1. DVD-urile trimise spre selecție sau proiecție nu vor fi returnate.
  2. În cazul filmelor selectate trimise pe hard drive, costurile de trimitere pentru proiecție vor fi suportate de către realizator, iar costurile de retur vor fi suportate de Asociația Culturală Arkadia.

//[cuprins]